Statuile din Piața Universității din București, într-un decor diferit, începând de azi
Statuile din Piața Universității din București. Începând de joi, celebrele statui de la Universitate pot fi admirate într-un decor diferit, așa cum nu au mai fost văzute până acum. Punerea în lumină a statuilor, aflate în proximitatea Palatului Oscar Maugsch BCR, face parte din conceptul amplei expoziții de sculptură românească care va fi găzduită de Pavilionul de Artă București – Art Safari: „Repvblica. Despre umbre în sculptură”.
Expoziția este realizată ca o privire antologică și analitică asupra sculpturii din România și va aduce împreună nume semnificative, prin opere provenite din muzeele românești și din importante colecții private.
Statuile din Piața Universității din București
Proiectul de punere în lumină a celor patru statui de la Universitate își propune să le dezvăluie trecătorilor o parte din istoria unor monumente emblematice pentru București, dar și o altfel de perspectivă asupra acestora: statuia Mihai Viteazul, autor Albert-Ernest Carrier-Belleuse, inaugurată în 1874; Ion Heliade-Rădulescu, autor Ettore Ferrari, inaugurată în 1879; Gheorghe Lazăr, autor Ion Georgescu, inaugurată în anul 1886; Spiru Haret, autor Ion Jalea, inaugurată în 1936.
Toate cele patru statui din acest spațiu au făcut parte dintr-un plan de înfrumusețare a orașului cu monumente publice.
Pavilionul Central „Repvblica. Despre umbre în sculptură” este conceput ca o meditație poetică despre sculptură și umbră, în diferitele lor ipostaze, prin salturi diacronice între antichitate și modernitate. Echipa curatorială a Pavilionului Central este compusă din Călin Dan, directorul general al Muzeului Național de Artă Contemporană, Celia Ghyka și Sandra Demetrescu.
„Repvblica. Despre umbre în sculptură” este o expoziție al cărei element central este umbra, care reprezintă o dematerializare a obiectului sculptural în favoarea unei esențializări a ideii incorporate, dar și un indicator de memorie emoțională. Umbrele sunt în literatura antică întruchipări ale sufletelor celor morți; umbrele mai sunt elementul dramatic central din dialogul Republica al lui Platon.
„Cred că sculptura este mediul care exprimă cel mai bine traumele cu care se confruntă societatea contemporană, traume moștenite istoric, dar și traume specifice, aparținând prezentului”, a declarat Călin Dan.